FC Botoșani și-a asigurat pentru al 13-lea sezon consecutiv locul în SuperLigă.

Astrele s-au aliniat pentru „roș-alb-albaștri” în ultima etapă din play-out. Victoria de pe „Municipal” contra celor de la FC Hermannnstadt (2-1) coroborată cu „indirectele” de la Poli Iași – Petrolul Ploiești (0-2) și Unirea Slobozia – Sepsi OSK (2-1), i-au trimis în vacanță pe băieții „Leului”.

„Felicitări domnilor. Ați reușit să vă faceți un cadou foarte frumos. Încă un sezon în Liga 1 dar și două săptămâni în plus de vacanță”, le-a transmis „Leul” elevilor săi în vestiar după victoria cu FC Hermannstadt.  

Istoria jocului cu sibienii s-a scris în al doilea mitan. În decurs de doar trei minute, Enzo Lopez (min.68) și Zoran Mitrov (min.71) au adus bucurie pe „Municipal” și i-au făcut pe cei aproape 4000 de fani să vibreze și să spere că salvarea poate veni și fără baraj.

Intrat pe teren în actul secund, Ianis Stoica (min.77) a redus din handicap, (2-1) făcându-i pe „cardiaci” să umble la „pastile”. De această dată cu „folos”. Pentru că FC Botoșani va pleca la drum în cea de-a 13-a aventură consecutivă în SuperLigă.  

Leave a comment