FC Botoșani se va deplasa la Sibiu pentru confruntarea cu FC Hermannstadt, duelul fiind programat sâmbătă, 10 august 2024, de la ora 17:00, în cadrul rundei a V-a din SuperLigă.

Duelul din Ardeal prinde cele două formații despărțite de un punct în clasament, cu mențiunea că „roș-alb-albaștrii” (locul 13) au un meci mai puțin disputat. După startul ratat de campionat, în care au cedat ambele dueluri moldave, cu Oțelul Galați pe teren propriu, scor 3-2 și Poli Iași în Copou, scor 1-0, botoșănenii au reușit să se impună în fieful fostei campioane a României, Farul Constanța, scor 1-0. A fost meciul de debut al lui Liviu Ciobotariu pe banca FC Botoșani, semn că decizia conducerii de a-l înlocui pe Bogdan Andone cu Ciobi a fost una inspirată.

Victoria de la Ovidiu le-a dat un moral de fier botoșănenilor, care sub bagheta lui Ciobi au un alt tonus, tehnicianul având în primul rând meritul de a le readuce încrederea de care George Miron & co aveau nevoie după strtul fals din SuperLigă.
După jocul de la Ovidiu, FC Botoșani nu a evoluat în SuperLigă, duelul cu FCSB fiind amânat de LPF la cererea campioanei en-titre, urmând a fi reprogramat la o dată care va fi anunțată ulterior.

Sibienii, fără victorie în SuperLigă

De partea cealaltă, FC Hermannstadt are un început ratat de campionat, fiind fără victorie în acest debut competițional. Echipa pregătită de Marius Măldărășanu deține „lanterna roșie” a SuperLigii cu două puncte acumulate în urma remizelor de la Sibiu cu Universitatea Criaova (0-0) și Unirea Slobozia (1-1). În celelalte două jocuri susținute în acest campionat, ardelenii au cedat disputele din deplasare cu „U” Cluj (3-1) și Oțelul Galați (1-0).

Pentru jocul de la Sibiu, Liviu Ciobotariu nu va putea conta pe serviciile lui Romario Benzar, accidentat, și a lui Adams Friday, acesta fiind suspendat în urma cartonașului roșu văzut la Ovidiu. Cu toate că au fost incluși în lotul pentru Sibiu, noi-veniții Alejandro Díez Salomón și Francisco Júnior Santos Da Silva au șanse mici de a debuta în tricoul „roș-alb-albastru” în acest duel, fiind în urmă cu pregătirea fizică.

Pe lângă starea de spirit bună pe care o au după succesul de la Ovidiu, „roș-alb-albaștrii” au și ascendent moral asupra sibienilor, conducând la „directe” cu 6-2 la victorii, alte 6 partide terminându-se nedecis.

FC Hermannstadt – FC Botoșani, meci contând pentru runda a V-a a SuperLigii, va avea loc pe „Municipalul” din Sibiu sâmbătă, 10 august, de la ora 17:00, confruntarea fiind în direct la Digi Sport și Prima Sport.

2 Comments

  • Posted 9 august 2024 20:46 0Likes
    by Costel

    Câteva sfaturi. Să fim umili. Să luptăm cu dinții strânși că și cum ar fi o finala. Acum se aduna punctele, nu la sfârșit. Apărarea este cea mai importantă arma a victoriei. Victoria înseamnă bani și carieră pentru jucători.

  • Posted 11 august 2024 23:27 0Likes
    by ??????

    Malcom Bokele, Danylo Ignatenko ,Vital Nsimba ,Alberth Elis , Yoann Barbet , luați și voi pe careva ?

Leave a comment