Partida FC Botoșani – FC Hermannstadt va avea loc vineri, 27 februarie, de la ora 17:00.

Duelul de pe „Municipalul” din Sibiu se va disputa în prologul rundei a XXIX-a din această ediție a SuperLigii. În tur, „roș-alb-albaștrii” s-au impus cu scorul de 2-0 (2-0), golurile fiind marcate de M. Kovtalyuk (min.18) și Ch. Petro (min.28).

Duelul de la Sibiu va deschide penultima rundă a acestui „regular” din SuperLigă. La startul etapei, cele două formații sunt despărțite de 25 de puncte, „roș-alb-albaștrii” fiind pe locul 8 cu 42 de puncte, iar sibienii pe locul 15 cu 17 puncte.

În runda precedentă, echipa pregătită de Leo Grozavu a cedat pe teren propriu cu „U” Cluj, scor 3-1. Eșecul, coroborat cu celelalte rezultate ale etapei, au îndepărtat echipa noastră de locul 6, ecartul față de FC Argeș, formație aflată pe ultimul loc eligibil de play-off mărindu-se la 4 puncte. Deși mai păstrează șanse la „top 6”, „roș-alb-albaștrii” nu mai sunt la mâna lor pentru a îndeplini un obiectiv care, timp de 24 de etape, a fost un vis frumos, spulberat din păcate de parcursul dezastruos din ultima perioadă. În 2026, SM7& co au câștigat un singur meci din 7 susținute în campionat.

Nici în tabăra adversă atmosfera nu este una foarte bună. Numirea lui Dorinel Munteanu în locul lui Marius Măldărășanu nu a avut darul de a produce șocul dorit. Nici cu „Neamțul” la timonă, ardelenii nu au reușit să iasă din zona „nisipurilor mișcătoare”, și, indiferent de rezultatele ultimelor două etape, vor intra în play-out de pe penultima poziție, direct retrogradabilă.

Runda precedentă, FC Hermannstadt a cedat cu 2-1 la Miercurea Ciuc disputa cu FK Csikszereda, suferind a patra înfrângere consecutivă din campionat, și totodată a 17-a din această ediție a SuperLigii.  

Pe lângă duelul din tur, de care am amintit la început, cele două formații s-au mai întâlnit tot la Botoșani, dar în grupele Cupei României, sibienii impunându-se cu 3-1.

Va fi pentru a 20-a oară când cele două combatante se vor duela într-un meci oficial. 18 din aceste confruntări s-au consumat pe prima scenă fotbalistică a țării, FC Botoșani conducând cu 8-4 la victorii, alte 6 jocuri terminându-se nedecis. Pe lângă aceste dueluri, un meci s-a disputat în Cupa României, fiind adjudecat de ardeleni.

Partida FC Botoșani – FC Hermannstadt va avea loc vineri, 27 februarie, de la ora 17:00. Duelul de pe „Municipalul” din Sibiu se va disputa în prologul rundei a XXIX-a din această ediție a SuperLigii și va fi transmis în direct de Digi Sport și Prima Sport.

Leave a comment