Partida FC Botoșani – Rapid va avea loc luni, 27 iulie 2026, de la ora 21:30. Duelul de pe Stadionul „Municipal” va trage cortina peste runda a II-a din această nouă ediție a SuperLigii.
„Roș-alb-albștrii” au plecat la drum în cea de-a 14-a aventură consecutivă pe prima scenă fotbalistică a țării cu o remiză, scor 2-2, în deplasare cu FC Voluntari. De notat ar fi că acesta a fost meciul 500 al echipei noastre pe prima scenă fotbalistică a țării.
De partea cealaltă, Rapid a tranșat la limită, cu multă șansă, scor 1-0, disputa din „Giulești” cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. La meciul 2100 în prima ligă, bucureștenii au reușit să-și adjudece victoria cu un gol marcat în minutul 88 de Pașcanu, la capătul unui joc pe care au avut superioritate numerică aproape o repriză.
Va fi pentru a 14-a oară când cele două formații se vor afla față în față în SuperLigă, „giuleștenii” conducând la victorii cu 5-2, alte 6 dueluri terminându-se nedecis. Pe lângă cele 13 confruntări din campionat, cele două grupări s-au mai duelat de 3 ori în Cupa României, toate victoriile revenindu-le „alb-vișiniilor”, una dintre ele fiind la penalty-uri.
În sezonul precedent, „giuleștenii” și-au valorifacat avantajul terenului propriu, scor 2-1, returul de la Botoșani terminându-se cu o remiză albă.
FC Botoșani- Rapid, meci contând pentru runda a II-a din SuperLigă, va avea loc luni, ora 21:30 în pe Stadionul „Municipal”, confruntarea fiind transmisă în direct de Digi Sport și Prima Sport.