FC Botoșani a obținut numai un rezultat de egalitate sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la Oțelul Galați, scor 0-0, în cadrul etapei a VI-a din SuperLiga României. Băieții lui Mihai Ciobanu au dominat partida, arătând vizibil mai bine față de etapele precedente, dar jocul tare, fragmentat, și două goluri anulate au făcut ca doar un punct să intre în contul „roș-alb-albaștrilor”.
Botoșaniul a început tare partida, creându-și prima ocazie de gol în minutul 17, prin Virgile Pinson, winger-ul francez pornind cu mingea la picior din propria jumătate de teren și finalizând de la marginea careului, puțin pe lângă poarta apărată de Relu Stoian. Următoarea șansă a venit în minutul 32, de această dată la finalizare aflându-se Sekou Camara, găsit bine de Florescu în careu, dar șutul său puternic a fost respins de goalkeeper-ul gălățenilor. În minutul 42, același Camara reușea să marcheze, după ce Pinson i-a „săltat” balonul elegant, dar reușita atacantului a fost anulată pentru un offside milimetric, decizia fiind confirmată după analiza VAR.
„Roș-alb-albaștrii” au rămas periculoși și după pauză, Virgile Pinson punând din nou pericol la poarta lui Stoian, însă acțiunea sa din minutul 56 s-a soldat doar cu repunere din 6 metri pentru trupa lui Dorinel Munteanu. Singura ocazie mare a Oțelului a venit în minutul 79, când veteranul Ionuț Neagu a scăpat pe contraatac, dar Ducan a ieșit inspirat din dispozitiv, împiedicându-l să continue faza. În final, așa cum, în finalul primei reprize, echipa noastră a avut un gol anulat, același scenariu a avut loc spre epilogul partidei, mai precis, în minutul 84. Jaly Mouaddib, noul transfer al botoșănenilor, își putea încununa debutul cu un gol care să echivaleze cu trei puncte extrem de prețioase pentru gazde, dar VAR-ul a decis, din nou, că jucătorul francez se afla într-o poziție neregulamentară. Astfel, partida s-a încheiat cu o „remiză albă”, în urma căreia atât FC Botoșani, cât și Oțelul Galați rămân singurele formații fără victorie în acest sezon. Totuși, cu punctul obținut, „roș-alb-albaștrii” le cedează, pentru moment, ultimul loc din clasament celor de la Poli Iași, cel puțin până la ora partidei moldovenilor cu FCSB. În continuare, pentru băieții noștri urmează o deplasare în Gruia, sâmbătă, pentru întâlnirea cu CFR Cluj.
FC BOTOȘANI 0-0 OȚELUL GALAȚI
FC BOTOȘANI: Ducan – Friday, Mutombo, Pius (C), Țigănașu – Florescu (Mouaddib 61), Dican, Zabou (Cioiu 73) – Cărăușu (David 61), Camara (Drole 73), Pinson (Dragu 82)
Rezerve neutilizate: Ureche, Șeroni, Creț, Hebling
Antrenor: Mihai Ciobanu
OȚELUL GALAȚI: Stoian – Adăscăliței, Yabre, Lovric, Zhelev – Lopez (Neagu 67) – Cisotti (C), Jardan (Teles 61) – Pop (Dimitrov 67), Cîrjan (Frederic 46), Bodișteanu (Tănasă 46)
Rezerve neutilizate: Dur Bozoancă, Ghiocel, Farcaș, Zivulic
Antrenor: Dorinel Munteanu
Cartonașe galbene: Cărăușu, Pius, Pinson, David / Adăscăliței, Pop, Cîrjan, Lopez
Arbitru: Szabolcs Kovacs
Arbitri asistenți: Ferencz Tunyogi, Adrian Vornicu
Arbitru adițional: Florin Mazilu
Arbitru VAR: Ionuț Coza
Arbitru AVAR: Vladimir Urzică