Meciul Unirea Slobozia – FC Botoșani, contând pentru runda a XV-a, ultima a turului acestui sezon regular al SuperLigii, va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 18:00. Partida se va disputa pe „Clinceni Arena” și va fi transmisă în direct de Digi Sport și Prima Sport.
Duelul de la Clinceni prinde cele două formații despărțite de trei puncte în clasament, ialomițenii fiind pe locul 13 cu 15 puncte, iar botoșănenii pe locul 16 cu 12 puncte, având și un meci mai puțin disputat.
Nou-promovata pregătită de Adrian Mihalcea a avut un parcurs peste așteptări în acest tur, reușind să producă rezultate surprinzătoare, la care nici cei mai înfocați fani ai echipei nu s-ar fi așteptat. Ultima „ispravă” a „galben-albaștrilor” a avut loc runda precedentă, când s-au impus cu 2-0 la Galați în fața Oțelului.
A fost a patra victorie stagională a celor din Slobozia, precedentele fiind cu Farul la Ovidiu (1-0), Sepsi OSK la Sf. Gheorghe (1-0) și Gloria Buzău la Clinceni (2-1). Parcursul trupei lui Mihalcea în acest sezon mai cuprinde și trei remize dar și șapte eșecuri dintre care trei pe teren propriu.
De partea cealaltă, FC Botoșani vine după eșecul de pe „Municipal” cu „U” Cluj, scor 1-2, rezultat total nemeritat după aspectul jocului. Înfrângerea cu liderul a venit pe final de meci într-un moment în care „roș-alb-albaștrii” erau în inferioritate numerică după eliminarea lui Friday Adams, suspendat de altfel pentru confruntarea de la Clinceni.
Per total, în cele 13 jocuri susținute în acest campionat, botoșănenii și-au împărțit în mod egal victoriile și remizele, câte trei la număr, seria fiind completată de șapte eșecuri.
Va fi pentru prima oară când cele două formații se vor duela pe prima scenă a fotbalului românesc. Unirea Slobozia – FC Botoșani, meci contând pentru ultima rundă a turului acestui sezon regular al SuperLigii, va avea loc luni, 4 noiembrie 2024, de la ora 18:00 la Clinceni.