Meciul Poli Iași – FC Botoșani va avea loc astăzi, 19 iulie 2024, de la ora 19:00 pe stadionul „Emil Alexandrescu”, în cadrul rundei a II-a din SuperLigă.

Cele două mari rivale au debutat cu stângul în acest sezon competițional. Poli Iași a pierdut la Sf. Gheorghe cu Sepsi OSK, scor 1-0, în timp ce FC Botoșani a cedat nemeritat, scor 3-2, partida de pe „Municipal” cu Oțelul Galați.

„Roș-alb-albaștrii” au trecut repede peste eșecul cu Oțelul și sunt deciși să facă totul pentru a se întoarce cu toate cele trei puncte puse în joc din Copou.

Înaintea acestui nou episod al „Derby-ului Moldovei”, moralul băieților noștri este la cote înalte, Sebi Mailat & co având de partea lor și ascendentul dat de ultimele „directe”, în care au fost nașii celor din Copou. FC Botoșani și-a arătat superioritatea în ultimele nouă derby-uri din SuperLigă, necunoscând gustul înfrângerii, impunându-se de opt ori, un duel terminându-se nedecis.

„Ar fi frumos pentru toată lumea să păstrăm tradiția ultimelor derby-uri. Suntem conștienți că ne va aștepta o partidă grea, un joc dificil ținând cont și de temperatura ridicată care se anunță la ora jocului, însă suntem pregătiți să dăm totul și să luăm cele trei puncte puse în joc”, a declarat Sebastian Mailat.

Pentru acest meci, „roș-alb-albaștrii” nu vor avea aportul de pe bancă al lui Bogdan Andone, principalul botoșănean fiind suspendat în urma eliminării din meciul cu Oțelul Galați. 

Derby-ul din Copou dintre Poli Iași și FC Botoșani, care va avea loc vineri, începând cu ora 19:00, va fi transmis în direct de Digi Sport și Prima Sport.

Leave a comment