FC Botoșani a cedat la limită, scor 2-1 (0-0), duelul susținut în epilogul rundei a IV-a a SuperLigii în „Giulești” cu Rapid.

Tote golurile partidei au fost marcate în ultima jumătate de oră de joc. Reușitele „alb-vișiniilor” au fost marcate de atacantul francez Antoine Baroan (min.60, 69), intrat la pauză. Baroan a marcat primul său gol în tricoul Rapidului după ce a fost lansat în careu de Cristian Manea, reușita fiind validată de arbitrajul video după cinci minute, decizia fiind însă contestată vehement la finalul partidei de Leo Grozavu.

„Primul gol mi se pare dubios. Nu vrem să fim păcăliți de maniera asta. Vede toată țara. Dacă așa se calibrează liniile în Giulești… Îmi pare rău. A zis că e o fază la limită și așteaptă decizia din VAR centralul. Am văzut și eu decizia din VAR. Sunt trase așa…ca la…”, a tunat „Leul” la finalul jocului.

Și golul al doilea  marcat de fotbalistul din Hexagon, după o pasă venită de la Rareș Pop, a fost contestat de tehnicianul FC Botoșani.

„La golul doi a fost un fault pe la mijlocul terenului însă a lăsat faza să joace…”, a afirmat principalul FC-ului.

Golul de onoare al „roș-alb-albaștrilor” a fost reușit de francezul Hervin Ongenda (min.84), care a transformat magistral o lovitură liberă de la 22 de metri.

„Ne-am trezit un pic cam târziu. Am avut probleme, improvizații în toate compartimentele. Dacă vrei să scoți puncte la Rapid, trebuie să fii mult mai curajos. Nu am făcut o partidă fantastică, dar cred că puteam să scoatem mai mult. Puteam scoate mai mult dacă aveam mai mulți dintre titulari.

N-am fost inspirați în fazele de atac. Am avut câteva oportunități care puteau să fie atacuri periculoase dacă erau jucate diferit. Ne-a lipsit inspirația în față. Am avut jucători care nu au avut cel mai bun randament. Ăsta este motivul pentru care am pierdut. Nu era nevoie de un ajutor din exterior.

Eram într-un moment bun. Și astăzi puteam să scoatem mai mult în alte condiții. Am pierdut un meci. E o bătălie într-un război foarte lung. Sperăm să avem mai multă vigoare. Să fim lăsați să jucăm. Împotriva echipelor mari trebuie să fii mai bun decât ei de două ori ca să poți scoate ceva”, a conchis Leo Grozavu.

În urma acestui rezultat, FC Botoșani a căzut pe locul 6 în clasament,  cu 5 puncte. De partea cealaltă, Rapid a urcat pe primiul loc în SuperLigă cu 10 puncte.

În următorul meci din campionat, „roș-alb-albaștrii” se vor duela cu FC Argeș. Partida va avea loc luni, 11 august, de la ora 19:00, pe Stadionul „Municipal”.

Leave a comment