[18:22, 12.11.2023] Radu Bertea: FC Botoșani a obținut al doilea rezultat de egalitate consecutiv, duminică, pe teren propriu, contra celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a a SuperLigii. Deși băieții lui Andrei Patache puteau deschide returul sezonului regular cu o victorie, s-au mulțumit cu un meci spectaculos, plin de faze de poartă și presărat cu două penalty-uri și două eliminări.

Elevii lui Marin Dună au preluat frâiele partidei și au deschis scorul în minutul 6. O deviere în urma unui corner l-a găsit nestingherit la marginea careului pe Doru Andrei, care a șutat din prima, în cros, imparabil pentru Răzvan Ducan. Robert Popescu putea majora diferența pe tabelă, în minutul 16, fiind găsit excelent de centrarea lui Nemec, dar lovitura de cap a tânărului jucător a trecut pe lângă poartă. Peste cinci minute a venit prima șansă a „roș-alb-albaștrilor”, la șutul de la distanță al lui Florescu, reținut de portarul advers, fiind urmată de execuția de la marginea careului a lui Olinga (25), fără să schimbe scorul. Nici oaspeții nu au fost mai inspirați, Aliji risipind în minutul 32 un contraatac pe care l-a finalizat cu o „scăriță” ce nu a prins cadrul porții. Botoșănenii au egalat în minutul 38, prin Victor Dican, care a reluat excelent centrarea din lovitură liberă a lui Florescu, iar Gabriel David (42) a adus-o pe echipa noastră în avantaj: pasă exemplară în spatele apărării a aceluiași Florescu, preluată superb cu pieptul de Gabone și finalizare exemplară, fiind stabilit, totodată, scorul pauzei.

Reluarea jocului a adus ceea ce pasionații jocului EA FC 24 ar numi un „kick-off glitch”: Aliji a pornit într-o incursiune în flancul stâng, i-a ridiculizat, pe rând, pe Dican și Șeroni, centrând pentru Popescu, care a egalat rapid. Minutul 57 a adus și un penalty pentru Voluntari, la hențul lui Dican, transformat de Vadim Rață, dar arbitrul Szabolcs Kovacs a dictat repetarea loviturii, Boboc intrând în careu înainte de execuția loviturii. Moldoveanul Rață, care a tras inițial în dreapta lui Ducan, a schimbat colțul, readucându-i pe oaspeți în avantaj. Minutul 61 a rupt echilibrul numeric, după ce Adam Nemec a văzut al doilea cartonaș galben, fiind eliminat, iar pe fondul acestui avantaj, FC Botoșani a restabilit egalitatea zece minute mai târziu, Edi Florescu distrându-se cu apărarea lui Marin Dună și finalizând la colțul lung. Echipa noastră avea să rămână, la rândul ei, în „zece”, Junior Pius fiind și el eliminat în minutul 75 pentru cumul de cartonașe galbene. O șansă importantă a Voluntariului a avut loc în minutul 82, cu Rață în prim-plan, fiind blocat în ultimul moment de Țigănașu, pentru ca, în minutul 88, Dican să irosească o șansă uriașă, dintr-o poziție excelentă. Cele șapte minute de prelungiri au fost infernale: Florea a ratat șansa desprinderii în minutul 90+2, respectiv 90+5, la cea de-a doua fază ilfovenii primind un nou penalty, după o imprudență a lui Benzar în careu. Răzvan Ducan a salvat miraculos un punct pe Municipal, parând penalty-ul lui Rață și dovedind că „a treia oară e cu noroc”. Urmează pauza competițională datorată meciurilor echipelor naționale, urmând ca FC Botoșani să se deplaseze, etapa viitoare, la Ploiești, pentru duelul cu Petrolul.

FC BOTOȘANI 3-3 FC VOLUNTARI

Au marcat: Dican (38), David (38), Florescu (71) / Andrei (6), Popescu (46), Rață (59-penalty)

FC BOTOȘANI: Ducan – Benzar, Pius, Șeroni (Țigănașu 73), Dragu (Friday 73) – Florescu, Dican (C), Petro (Casap 60) – Olinga (Drole 60), Ilicic, Cărăușu (David 33)

Rezerve neutilizate: Ureche, Creț, Cioiu, Sadiku

Antrenor: Andrei Patache

FC VOLUNTARI: Fernandez – Ricardinho, Matricardi, Armaș (C, Florea 90), Aliji (Droppa 78) – Crepulja (Paz 66) – Boboc, Popescu (Dumiter 66), Rață, Andrei (Voican 90) – Nemec

Rezerve neutilizate: Vâlceanu, Andres, Cocian, Răduț

Antrenor: Marin Dună

Cartonașe galbene: Florescu, Șeroni, Pius, Țigănașu, Benzar / Nemec, Crepulja

Cartonașe roșii: Pius / Nemec

Arbitru: Szabolcs Kovacs

Arbitri asistenți: Ferencz Tunyogi, Adrian Vornicu

Arbitru adițional: Robert Avram

Arbitru VAR: Istvan Kovacs

Arbitru AVAR: Bogdan Gheorghe

Leave a comment