FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida împotriva celor de la FCU Craiova, contând pentru etapa a V-a a play-out-ului SuperLigii României. Băieții lui Flavius Stoican veneau cu încrederea acordată de invincibilitatea ultimelor cinci etape, căutând să învingă și împotriva oltenilor. Înaintea fluierului de start, căpitanul Victor Dican a fost răsplătit cu un tricou onorific pentru borna de 50 de partide în primul eșalon românesc, atinsă etapa trecută, la Arad, în victoria cu UTA.
Formația noastră a „dat tonul” primelor minute de joc, Antoni Ivanov fiind aproape să găsească vinclul porții lui Gurău, în minutul 13. Goalkeeperul oaspeților a fost pus pentru prima dată la treabă în minutul 18, după șutul lui Florescu din careu, la firul ierbii, fără să aibă probleme. Trupa lui Nicolo Napoli nu a părut afectată de aceste episoade și a avut două șanse de a înscrie, una mai mare decât cealaltă. Mai întâi, Baeten a reluat cu capul, în minutul 23, Ducan reținând în doi timpi, dar reluările VAR au arătat că Ivanov l-a lovit imprudent pe belgian, astfel „centralul” Cătălin Popa acordând penalty pentru juveți. Acesta a fost momentul în care tânărul Răzvan Ducan a ieșit la rampă, anticipând și parând execuția, ce-i drept, modestă, a lui Juan Bauza. După acest moment, oltenii au continuat să domine meciul, dar fără noi oportunități clare de a marca, astfel că ambele echipe au intrat la egalitate la pauză.
Intrat la reluarea jocului, Virgile Pinson a avut prima șansă pentru „roș-alb-albaștri”, reluând pe lângă poartă din afara careului cu un voleu. Următorul care și-a încercat norocul de la distanță a fost „optarul” Eduard Florescu, în minutul 54, fără succes, Craiova răspunzând prin ocazia de peste un minut a lui Albu. Curând după aceea, Mihai Roman a trecut pe lângă deschiderea scorului cu o reluare pretențioasă, cu capul, fără să prindă cadrul porții. Sebastian Mailat, care până atunci nu și-a putut pune amprenta asupra meciului, a ieșit la rampă cu două ocazii într-un minut: mai întâi, în minutul 60, a căutat poarta cu un șut din unghi la colțul scurt, pentru ca, mai apoi, să amenințe buturile lui Gurău cu o foarfecă pretențioasă, după ce, în prealabil, a driblat cu lejeritate trei apărători adverși. Botoșaniul era să învețe, totuși, că „ocaziile se răzbună”, iar glonțul le-a trecut pe la ureche în minutul 61, când Bahassa a trimis o pasă precisă pe culoar pentru Bauza, care a scăpat de marcajul lui Țigănașu și l-a învins pe Ducan, însă tot VAR-ul a intervenit și a anulat golul, căpitanul oaspeților aflându-se în poziție de offside. Mailat a fost și el aproape de a debloca tabela în minutul 76, dar șutul său a trecut peste poartă, după ce a fost găsit perfect de Roman. Până la final, moldovenii au mai avut două ocazii, dar nici Dican (80), nici Șeroni (90+5) nu au putut fi decisivi, astfel că întâlnirea s-a încheiat cu o „remiză albă”.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani rămâne pe poziția a treia în play-out, cu 27 de puncte, în timp ce FCU Craiova își păstrează fotoliul de lider, cu un punct mai mult. Ambele poziții ar putea fi schimbate dacă Petrolul Ploiești obține, luni, cel puțin un punct cu FC Voluntari. Etapa viitoare, echipa noastră va înfrunta, în deplasare, chiar „lupii galbeni”, în timp ce formația lui Nicolo Napoli va primi vizita Chindiei Târgoviște.
FC BOTOȘANI 0-0 FCU CRAIOVA 1948
FC BOTOȘANI: Ducan – Petro, Pius, Șeroni, Țigănașu – Dican (C), Florescu (Camara 71), Ivanov (Cioiu 84) – Dragu (Pinson 46), Roman II (Tallo 85), Mailat (Golofca 90)
Rezerve neutilizate: Pap, Sadiku, Dragomir, Mboko
Antrenor: Flavius Stoican
FCU CRAIOVA: Gurău – Negru, Duarte, Henriques, Mascarenhas – Albu, Asamoah – Baeten (Ganea 79), Bauza (C), Bahassa (van Durmen 81) – Chițu
Rezerve neutilizate: Popa, Piccolomo, Vanghele, Achim, Zanfir, Ilie, Ibrahimi
Antrenor: Nicolo Napoli
Cartonașe galbene: Ivanov/Bauza
Arbitru: Cătălin Popa