Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și deținătorul de drepturi TV au anunțat programul următoarelor trei etape din SuperLigă.
După restanța din cadrul etapei a IV-a a turului acestui sezon regular pe care o va susține pe „Municipal” cu FCSB, joi, 21 noiembrie, ora 20:00, FC Botoșani va mai juca pe teren propriu încă două partide consecutive. Este vorba de derby-ul Moldovei cu Poli Iași, partida fiind programată luni, 25 noiembrie, ora 17.30 în cadrul rundei a XVII-a și de duelul cu Farul Constanța programat vineri, 29 noiembrie, ora 17:00, joc contând pentru runda a XVIII-a.
După această serie de trei jocuri consecutive în fața botoșănenilor, „roș-alb-albaștrii” se vor deplasa în Capitală pentru confruntarea cu FCSB, meciul disputându-se în cadrul etapei a XIX-a din SuperLigă, duminică, 8 decembrie, ora 20:30.
În această perioadă SuperLiga este întreruptă ca urmare a acțiunilor loturilor naționale. În clasament, după 16 runde scurse din acest sezon competițional, trupa pregătită de Liviu Ciobotariu ocupă locul 14 cu 13 puncte, având și o restanță, cea cu FCSB de care am amintit.
Toate partidele din SuperLigă sunt transmise în direct de Digi Sport și Prima Sport.