Moldovenii de la FC Botoșani sunt pentru prima oară după o perioadă extrem de lungă în afara zonei nisipurilor mișcătoare. Datorită rezultatului de trei puncte obținut pe terenul Petrolului, “roș-alb-albaștrii” respiră în sfârșit aer curat de Superligă. Prima schimbare de pe tabela de marcaj a “extraterestrului” din Ploiești a venit repede, în minutul 5 al partidei de luni după amiază, grație reușitei căpitanului George Andrei Miron, care cu o execuție acrobatică l-a învins pe portarul Lukas Zima. Bucuria oaspeților nu a durat însă prea mult, pentru că doar șapte minute mai târziu Irobiso a restabilit egalitatea în urma unei bâlbâieli în careul botoșănenilor. În repriza a doua Petrolul a fost la un pas să preia conducerea, însă golkeeper-ul Luka Kukic a reușit să pareze lovitura de la 11 metri scoasă de către Musi și executată de către Sergiu Hanca și astfel scorul a rămas egal, 1-1. În minutul 87, FC Botoșani a dat lovitura de grație petroliștilor, tot mulțumită unui fundaș central, cel care a marcat pentru 2-1 fiind de această dată Rijad Sadiku și astfel elevii lui Bogdan Andone au plecat acasă cu toate cele trei puncte, care i-au adus direct pe prima poziție care se salvează direct la final de sezon.

„Spiritul și atitudinea sunt importante în momentul de față, acestea sunt lucrurile care fac diferența. Băieții merită felicitați și când pierdem, și când câștigăm. Nu e simplu să pleci în ianuarie cu acel număr de puncte, fiecare meci îl jucăm cu sabia deasupra capului. Fiecare partidă pierdută reprezenta încă un pas spre Liga a II-a. Jucătorii au avut credință, muncesc extraordinar de mult, merită toate felicitările. O să spun la finalul sezonului care este secretul în vestiar”, a spus Bogdan Andone după terminarea partidei de la Ploiești

Ambii marcatori au avut, după fluierul final, declarații emoționante…

„Este foarte bine că am marcat un gol atât de important, dar cel mai important este că echipa a învins, asta contează. Este un rezultat uriaș pentru FC Botoșani. Eu cred că există o șansă foarte bună de a ne salva direct, foarte bine este că depindem de noi, din acest moment. Totul este în mâinile noastre. Mare lucru! Dar să nu ne aruncăm acum cu capul înainte, să ne păstrăm cumpătul. Nu mai contează acum cum am făcut-o, cum am ajuns la asta, nu e timpul să analizăm. Cel mai important lucru acum este să rămânem în prima ligă. Da, ar fi fantastic să ne salvăm direct, mai ales că noi eram catalogați ca victime sigure. Dacă te uiți unde eram la începutul părții secunde și unde suntem acum, wow, este de necrezut!”, a reacționat Rijad Sadiku.

” Și când am plecat de la Universitatea Cluj am primit multe mesaje, cum să te duci la Botoșani, nu mai au nici o șansă. Am venit pentru că am o datorie față de acest club. M-au luat de la Galați când aveam 19 ani. Am făcut și meciuri proaste și tot am jucat, m-au ajutat, atunci când am fost transferat (nr.la FCSB), m-au înțeles și m-au ajutat și era datoria mea să vin să ajut în situația asta.” a spus Andrei Miron.

FC Botoșani va disputa următoarea finală pe “Municipalul” din localitate, sâmbătă, de la ora 14:30. Cu acest prilej moldovenii se vor duela cu FC Voluntari. Intrarea suporterilor pe stadion, pentru acest meci, se va face pe bază de tichet cu preț unic de 10 lei, iar copiii de până în 14 ani, însoțiți de către un adult, vor avea intrarea gratuită. Hai, FC Botoșani!

Leave a comment