FC Botoșani a căzut pe loc de baraj după runda a IV-a din play-out-ul SuperLigii.

Eșecul total nemeritat cu Oțelul Galați (1-0) de pe „Municipal”, înregistrat în condițiile unui arbitraj scandalos al brigăzii conduse de Rareș Vidican, coroborat cu rezultatele din celelalte partide ale etapei, au făcut ca FC Botoșani să ajungă din nou în zona nisipurilor mișcătoare.

Vidican & co au ieșit prima dată la rampă chiar în debutul meciului. Centralul i-a acordat galben lui Aldair pentru un fault la Samuel Teles (min.10), însă și-a schimbat decizia după ce a fost chemat din camera VAR de Szabolcs Kovacs, eliminându-l pe mijlocașul botoșănean. Gălățenii au profitat de avantajul omului în plus și au reușit să puncteze în minutul 29 prin Samuel Teles, acesta învingându-l pe Ioannis Anestis cu un șut din 14 metri, fructificând astfel o centrare venită de la Erik Bicfalvi.

Reluările TV au arătat însă că în momentul în care Bicfalvi a centrat, mingea era în afara suprafeței de joc. Cu totul surprinzător, din cabina VAR nu a venit însă nici un semn, iar golul a fost validat.

Bomboana de pe colivă avea să fie pusă însă de Vidican & co în minutul 67. FC Botoșani a reușit să egaleze, însă golul lui Charles Petro a fost anulat pentru un off-side văzut doar de Szabolcs Kovacs, confirmat ulterior și de Rareș Vidican după consultarea VAR. Cei doi au considerat că Patricio Matricardi, aflat jos, în apropierea liniei porții, l-ar fi împiedicat pe Dur-Bozoancă, portarul Oțelului, aflat și el pe linia porții, să intervină. Or reluările TV au arătat că între cei doi era oarece distanță. În plus, fundașul gălățean Milen Zhelev era la rândul său pe linia porții, astfel că nu se pune în discuție off-side-ul văzut de Szabolcs Kovacs și Rareș Vidican.

Ca să-și ducă la capăt misiunea, Vidican a trecut cu vederea și faultul de la ultima fază a meciului a lui Dur Bozoancă la Paul Iacob. În loc să dicteze penalty, cum ar fi fost normal și cum se vede și de pe reluările TV, centralul a fluierat finalul partidei.

S-a terminat 1-0 pentru gălățeni, rezultat în urma căruia „roș-alb-albaștrii” au căzut pe locul 7 cu 22 de puncte, loc care asigură prezența la barajul pentru menținerea în SuperLigă.

Pentru FC Botoșani urmează un nou duel moldav, în Copou, cu Poli Iași. Partida se va disputa duminică, 20 aprilie, de la ora 17:00 și va conta în runda a V-a a play-out-ului SuperLigii.


Leave a comment