Principalul FC Botoșani, Leo Grozavu, a fost desemnat „Antrenorul lunii octombrie” în SuperLiga.
Tehnicianul „roș-alb-albaștrilor” a câștigat acest titlu la egalitate perfectă cu Costel Gâlcă, antrenorul principal al formației Rapid București.
A fost egalitate perfectă între cei doi tehnicieni care au și același număr de puncte după finalul turului și sunt și pe primele două locuri în SuperLigă! O premieră istorică, nemaintâlnită în cei 4 ani de când cei de la GSP premii în proiectul „Cei mai buni”.
„Leo Grozavu a prins un octombrie perfect, cu victorii pe linie în Superligă: 2-1 cu UTA Arad, 2-0 cu U Cluj și 2-0 cu Hermannstadt. O evoluție nesperată pentru echipa moldavă, care nu a mai cunoscut gustul înfrângerii din 4 august, atunci când pierdea cu 1-2 în Giulești, în fața Rapidului”, scriu cei de la GSP.
La această categorie, pe lângă cei doi tehnicini a mai fost nominalizat Eugen Neagoe (Petrolul Ploiești).
Câștigătorul lunii octombrie 2025, la categoria „Jucătorul lunii” a fost desemnat, pentru întâia oară, Alexandru Dobre, căpitanul Rapidului.
Pentru trofeul „Jucătorul lunii octombrie”, Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști: Alexandru Dobre (Rapid), Giannis Anestis (FC Botoșani), Marton Eppel (Csikszereda), Andrezinho (Oțelul) și Adi Chică-Roșă (Petrolul).
A fost o premieră pentru toți trei laureați, dar și prima egalitate din septembrie 2021 de când GSP acordă premii în proiectul „Cei mai buni”.
Cum se alege „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii” ?
Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi vor vota 3 categorii:
-cititorii GSP.ro
-jurnaliștii din redacție
-5 specialiști (foști fotbaliști sau antrenori)
Cum au votat cei 5 spcialiști
Florin Răducioiu » Alexandru Dobre (Rapid) / Leo Grozavu (FC Botoșani)
Cristi Dulca » Alexandru Dobre (Rapid) / Leo Grozavu (FC Botoșani)
Ionuț Rada » Alexandru Dobre (Rapid) / Leo Grozavu (FC Botoșani)
Aurel Țicleanu » Giannis Anestis (FC Botoșani) / Leo Grozavu (FC Botoșani)
Geraldo Alves » Alexandru Dobre (Rapid) / Costel Gâlcă (Rapid)