FC Botoșani a terminat nedecis, scor 3-3 (0-1), meciul din prologul rundei a X-a a SuperLigii, susținut pe „Municipal” în compania celor de la Gloria Buzău.

În acest duel, pentru „roș-alb-albaștri” au marcat Jaly Mouaddib (min. 69), Aldair Ferreira (min.74) și Hervin Ongenda (minutul 89). De partea cealaltă, pentru buzoieni au înscris Constantin Budescu (min. 40), Patricio Matricardi (min. 81 – autogol) și Alexandru Ișfan (min. 90+1).

După o primă repriză ștearsă, în care au rămas datori având în vedere prestația avută, pe care au terminat-o cu handicap pe tabela de marcaj după reușita semnată de Constantin Budescu (min.40), „roș-alb-albaștrii” au făcut o repriză secundă aproape perfectă, fiind la doar câteva minute de a obține victoria.

Schimbările făcute la pauză de Liviu Ciobotariu au schimbat total fața echipei, jucătorii intrați pe teren, Ștefan Pănoiu, Jaly Mouaddib și Hervin Ongenda punându-și amprenta asupra jocului „roș-alb-albaștrilor”, ultimii doi trecându-și numele și pe lista marcatorilor acestei partide.

Greșelile personale, impardonabile la acest nivel, au privat în finalul meciului FC Botoșani de o victorie, care după aspectul jocului ar fi fost pe deplin meritată, trupa pregătită de Liviu Ciobotariu fiind net superioară la toate capitolele „lanternei roșii” din SuperLigă. 

Cu 7 puncte acumulate după 10 runde, FC Botoșani ocupă locul 15 în SuperLigă, având și un meci mai puțin disputat.

Runda următoare, „roș-alb-albaștrii” se vor deplasa în Capitală pentru confruntarea cu Dinamo, meciul fiind programat vineri, 27 septembrie, de la ora 21:00.   

Leave a comment