„Roș-alb-albaștrii” au terminat nedecis, scor 2-2 (1-1) pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, cu FC Voluntari, în primul meci din etapa inaugurală a SuperLigii, ediția 2026-2027.
Reveniți în prima ligă după o absență de doi ani, ilfovenii au deschis scorul prin Mamadou Diarra (autogol, 15), care a înscris primul gol al sezonului. Echipa pregătită de Marius Croitoru nu a acuzat șocul și a reușit să întorcă rezultatul prin golurile semnate de Andrei Dumiter (19) și Zoran Mitrov (47). Cu două minute înainte de finalul timpului regulmentar George Merloi a punctat în poart apărtă de ionnis Anestis, reușita sa (88) stabilind și scorul final al confruntării, 2-2.
De evidențiat ar fi că pe final, ambele echipe au avut ocazii uriașe de a obține victoria, dar Matko Babic (90+3) și Jvan Markovic (90+7) au ratat incredibil singuri cu portarii.
A fost al 29-lea meci disputat între cele două în prima ligă: de 7 ori s-au impus ilfovenii, de 11 ori au câștigat botoșănenii, iar alte 11 confruntări s-au terminat la egalitate.
Următorul meci al FC Botoșani în SuperLigă va avea loc luni, 27 iulie, ora 21:30, pe Stadionul „Municipal” cu Rapid București.