Decisiv pentru FC Botoșani în ultimele trei partide, câștigate de „roș-alb-albaștrii”, („U” Cluj – FC Botoșani 0-1, FC Botoșani – Unirea Slobozia 1-0 și Petrolul Ploiești – FC Botoșani 0-2) în care și-a trecut în cont trei assist-uri și un gol, Zoran Mitrov le-a promis suporterilor că în acest sezon nu vor mai trăi emoțiile campionatului trecut.
La „Interviul Săptămânii”, Zoran Mitrov a spus ce obiectiv și-a fixat în acest play-out și a dezvăluit că nu și-a luat gândul de la Echipa Națională Under 21 a României, cu care speră să meargă la turneul final al Campionatului European din vara acestui an.