Ovidiu Chiribici, preparatorul fizic al FC Botoșani, a fost invitatul nostru la „Interviul Săptămânii”.
Colaborator al lui Leo Grozavu din totdeauna, Ovidiu Chiribici a explicat cauzele eșecului de la Ploiești, afirmând cu tărie că ce s-a petrecut pe „Ilie Oană” nu a fost decât un accident.

Preparatorul fizic al FC Botoșani s-a arătat convins de șansele „roș-alb-albaștrilor” de a-și îndeplini obiectivul în acest sezon și de a ajunge în cel mai scurt timp din nou o echipă de temut în SuperLigă, în fața căreia să tremure orice adversar indiferent de numele acestuia.

Ovidiu Chiribici crede că unul din factorii decisivi în lupta pentru evitarea retrogradării va fi reprezentat de fani și le-a cerut acestora devotament 100%. În schimb, el le promite că nu vor fi dezmăgiți de atitudinea pe care jucătorii o vor avea chiar de la meciul cu Sepsi OSK, care va avea loc sâmbătă, 1 februarie, ora 14:30 pe Stadionul „Municipal”.

Leave a comment