FC Botoșani a urcat pe locul 2 în SuperLigă după ce a tranșat clar în favoarea sa duelul de pe „Municipal” cu FCSB, scor 3-1 (1-1).
Golurile partidei disputate în prologul rundei a X-a a SuperLigii au fost marcate de Andrei Dumiter (min.40), Mykola Kovtaliuk (min.67, 90+3), respectiv Daniel Bîrligea (min.36).
Aflați într-un moment extrem de bun, pe fondul unui joc consistent, în creștere de la meci la meci, și a unei atmosfere de vis în sânul echipei, FC Botoșani a abordat cu multă încredere jocul, unul pregătit ca la carte de Leo Grozavu și colaboratorii săi.
„Batem FCSB! Batem FCSB”. Acesta a fost salutul care a răsunat în vestiar în săptămâna premergătoare jocului cu campioana României între „roș-alb-albaștri”. Un „laitmotiv” care le-a insuflat o încredere fantastică lui SM7& co, care și-au subordonat clar adversarii, punându-i la respect.
De altfel, statistica partidei spune totul despre desfășurarea ostilităților de pe „Municipal”, botoșănenii fiindu-le superiori la toate capitolele campionilor: 18-11 șuturi pe poartă, 7-6 șuturi pe poartă, 7-6 cornere!
Golul marcat de Daniel Bîrligea în minutul 36, prin care bucureștenii au deschis scorul pe „Municipal” nu a avut darul de a-i speria pe elevii lui Leo Grozavu. Ba din contră, a „activat” întreaga suflare de pe „Municipal”, atât cei din teren cât și cei din tribune demonstrând că parcursul echipei până în prezent în acest sezon nu este deloc unul întâmplător. Andrei Dumiter avea să restabilească egalitatea până la pauză, după care „dubla” semnată de Mykola Kovtaliuk a confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, faptul că „Municipalul” a devenit o „fortăreață” greu de cucerit, indiferent de numele adversarului care ne vizitează.