FC Botoșani a ratat „la mustață” prima victorie din campionat, remizând împotriva celor de la UTA Arad, scor 2-2, în cadrul etapei a X-a din SuperLiga României. Elevii lui Dan Alexa au dominat partida, chiar au fost, la un moment dat, în superioritate numerică, dar un gol marcat în minutele adiționale le-a stricat bucuria băieților noștri.

„Roș-alb-albaștrii” au început lansat partida, năpustindu-se în atac. După doar două minute, Friday Adams, care a reușit o cursă fabuloasă în jumătatea adversă, i-a așezat balonul lui Florescu la marginea careului, dar „optarul” nostru a trimis peste poartă. A urmat replica timidă a oaspeților din minutul 9, prin Benga, care a ratat, la rândul său, ținta, cu o lovitură de cap în urma unui corner. Botoșănenii au mai fost aproape de a deschide scorul în minutul 11, prin atacantul Miroslav Iličić, șutul său la colțul scurt fiind respins de Iacob. Căpitanul Junior Pius a avut, la rândul său, șansa de a debloca tabela, dar a tras moale din mijlocul careului (18). Zece minute mai târziu, Stolnik joacă balonul cu mâna într-un stil amatoricesc, într-un duel în careu cu Iličić, iar, după consultarea VAR, Vlad Băban a acordat corect o lovitură de pedeapsă pentru formația noastră, transformată fără pic de emoții de Florescu, fără șansă pentru Florin Iacob, care plecase în direcția opusă. Se făcea, astfel, 1-0, iar moldovenii intrau în avantaj la cabine, cu speranțele primei victorii tot mai conturate.

Dacă botoșănenii au început rapid prima repriză, debutul actului secund le-a aparținut elevilor lui Mircea Rednic, care au egalat în minutul 48, prin Cătălin Carp, cu un șut din cădere. Bucuria acestora nu a durat mult, pentru că Iličić avea să îi readucă pe „roș-alb-albaștri” în avantaj, după ce a primit la marginea careului de la Friday, l-a driblat elegant pe Stolnik și a finalizat fără speranțe pentru goalkeeper-ul oaspeților. În minutul 77, Diogo Miguel a centrat din flancul drept pentru Vucenovic, care a reluat imprecis cu capul, fără a-i da emoții lui Ducan. Marcatorul singurului gol de până atunci al UTA-ei, Cătălin Carp, avea să fie eliminat direct în minutul 82, după un fault asupra lui Zabou, urmat de o lovitură grosolană. Aflați în superioritate numerică, botoșănenii nu au reușit să le dea „lovitura de grație” arădenilor, în minutul 90+5 atât Zabou, cât și Cioiu fiind blocați de Iacob. Speranțele la victorie ale gazdelor au fost năruite la ultima fază de joc, în minutul 90+7, Cooper marcând cu o lovitură de cap și salvând un punct pentru UTA, care urcă pe locul 14 în clasamentul SuperLigii, la doar două puncte de echipa noastră, care rămâne, pentru moment, „lanterna roșie” a primului eșalon. Putem redresa această situație următoarea etapă, duminică, 1 octombrie, în deplasarea de la Craiova, împotriva Universității. Până atunci, urmează primul meci din grupele Cupei României, joi, pe teren propriu, când primim vizita lui Rapid.

FC BOTOȘANI 2-2 UTA ARAD

Au marcat: Florescu (30), Iličić (52) / Carp (47), Cooper (90+7)

FC BOTOȘANI: Ducan – Benzar (56 Țigănașu), Pius (C), Șeroni, Creț (David 55) – Friday (Cioiu 85), Florescu, Dican, Pinson (Zabou 71) – N’Goma, Iličić (Mutombo 71)

Rezerve neutilizate: Ureche, Olinga, Cărăușu, Mouaddib

Antrenor: Dan Alexa

UTA Arad: Iacob (C) – Rodrigues (Stahl 87), Stolnik (Cooper 72), Benga, Abeid – Micovschi, Mihai (Pop 46), Marku (Freitas 46), Dumitrașcu (Carp 46) – Fabry – Vucenovic

Rezerve neutilizate: Kucher, Stanciu, Holst, Iurasciuc

Antrenor: Mircea Rednic

Cartonașe galbene: Pinson, David / Mihai

Cartonașe roșii: Carp

Arbitru: Vlad Băban

Arbitri asistenți: Sebastian Gheorghe, Adrian Vornicu

Arbitru adițional: Marius Omut

Arbitru VAR: Horațiu Feșnic

Arbitru AVAR: Doru Lucaciu

Leave a comment