Partida FCSB – FC Botoșani va avea loc joi, 5 februarie, ora 20:30, în Capitală, duelul urmând să conteze pentru etapa a XXIV-a a SuperLigii.
În tur, pe „Municipal”, „roș-alb-albaștrii” s-au impus cu 3-1 (1-1), golurile fiind marcate de Andrei Dumiter (min.40), Mikol Kovtlyuk (min.68, 90+2), respectiv D. Bîrligea (min.36).
Cele două formații sunt implicate în lupta pentru play-off, FC Botoșani fiind la startul rundei pe locul 5 cu 39 de puncte iar FCSB pe locul 11 cu 34 de puncte, astfel că miza punctelor puse în joc pe „Național Arena” este uriașă.
Sezon dezastruos pentru bucureșteni!
Campioana en-titre a țării încearcă pe acest final de „regular” să salveze un sezon mult sub așteptări, în care a dezamăgit atât în Europa, unde a fost mai mult „sparring partner” pentru adversare, cât și în SuperLiga României. Pentru a-și apăra titlul, „roș-albaștrii” au nevoie de o minune, Darius Olaru & co tremurând în acest moment pentru locul care să le asigure prezența în „top 6”. Aflați la startul acestei etape intermediare, a 25-a din acest „regular” pe locul 11 cu 34 de puncte, bucureștenii joacă acest final de sezon cu sabia deasupra capului, orice sincopă fiind practic echivalentă în mare măsură cu ratarea play-off-ului.
În acest sezon, „roș-albaștrii” au fost vulnerabili în disputele de pe teren propriu din campionat, impunându-se în doar 5 din cele 12 meciuri jucate, linia de clasament fiind completată cu 3 remize și 4 eșecuri, golaverajul fiind 13-12.
SM7& co, în căutarea primului succes din 2026!
De partea cealaltă, FC Botoșani abordează dueul din Capitală de pe locul 5 cu 39 de puncte. După un parcurs incredibil, la care nici cei mai optimiști fani nu visau, în care a cochetat etape bune chiar și cu fotoliul de lider, „roș-alb-albaștrii” au pierdut din turație, adunând șase meciuri consecutive fără victorie în SuperLigă, perioadă în care și-au împărțit în mod egal remizele și eșecurile. Chiar și în aceste condiții, situația nu este alarmantă având în vedere că jocul a fost oarecum mulțumitor, echipa cunoscând o creștere vizibilă chiar la ultimul meci cu Oțelul Galați (0-0), care le dă elevilor lui Leo Grozavu un moral bun în vederea disputei de pe „Național Arena” cu FCSB.
În plus, cu toate că palmaresul „all-time” este dezastruos, fiind net în favoarea campioanei, băieții noștri au ascendentul victoriei clare din tur de pe „Municipal”, scor 3-1, ceea ce ar putea reprezenta un atu formidabil în vederea confruntării care va trage cortina peste această etapă intermediară.
De notat ar fi și simetria perfectă a elevilor lui Leo Grozavu în disputele din deplasare, o linie de clasament care indică 4 victorii, 4 remize și 4 eșecuri, cu 10 goluri marcate și 10 primite.
Va fi pentru a 30-a oară când cele două echipe se vor afla față în față în SuperLigă. Raportul victoriilor în campionat este de 21-3 în favoarea campioanei en-titre a României, alte 5 confruntări terminându-se nedecis. Pe lângă aceste dueluri din campionat, botoșănenii și bucureștenii s-au mai duelat de două ori și în Cupa României, câștig de cauză având de fiecare dată FCSB.
FCSB – FC Botoșani, meci care va închide runda a XXV-a a acestui sezon regular al SuperLigii, va avea loc pe „Național Arena”, joi, 5 februarie, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport și Prima Sport.