Pe un teren aflat într-o stare foarte bună, ținând cont de „iarna primăvăratică” prin care a trecut Moldova, FC Botoșani a obținut a doua victorie consecutivă pe teren propriu, 1-0 împotriva celor de la FC Argeș, în cadrul etapei a treia din play-out-ul SuperLigii României. Meciul nu a fost lipsit de faze de poartă, dar spectaculozitatea și ritmul de joc au fost, ce-i drept, scăzute.

Ghinionul accidentărilor pare să continue pentru Flavius Stoican. Dacă, în etapa trecută, Cyril Zabou s-a accidentat la Sibiu, fiind indisponibil pentru restul sezonului, de data aceasta Gabriel Mutombo a fost nevoit să părăsească terenul încă din minutul 8, după o întindere, Șeroni luându-i locul în centrul defensivei. În ciuda acestei pierderi, „roș-alb-albaștrii” au dictat ritmul primei reprize, trecându-și în cont câteva faze de poartă. Mai întâi, în minutul 10 Junior Tallo a primit o minge în careu, a pivotat și a încercat o execuție la colțul scurt, dar a ratat cu mult ținta. Patru minute mai târziu, Eduard Florescu și-a încercat norocul dintr-o lovitură liberă de la mare distanță, fără să îi pună pericol lui Micle. Cel mai aproape de a deschide scorul pentru botoșăneni a fost Victor Dican, în minutul 29, când a reluat cu capul peste poartă centrarea lui Mailat, în urma unei faze fixe. În ciuda presiunii prelungite a echipei noastre, cea mai mare ocazie a primei părți a fost a piteștenilor, în minutele adiționale. Jakolis a centrat din corner, mingea a ajuns la Andreias Calcan, care a lovit bara din stânga lui Ducan cu un șut din prima.

Băieții lui Flavius Stoican au ieșit mult mai motivați de la vestiare, o șansă importantă aparținând lui Eduard Florescu, care a ratat poarta după ce a încercat o „foarfecă”. Botoșănenii și-au respectat, totuși, statutul de echipă favorită și a deschis scorul, în minutul 63, prin nimeni altul decât Sebastian Mailat, șeptarul profitând de o pasă filtrantă oferită de Dragu și executându-l pe Micle. Cu această reușită, extrema stânga a ajuns la cota 12 în acest sezon, urcând pe locul 3 în clasamentul SuperLigii, doar Compagno (FCSB) și ex-botoșăneanul Dugandžić (Rapid) poziționându-se în fața acestuia. Formația noastră a avut posibilitatea de a-și majora avantajul, dar Mihai Roman II nu a prins cadrul porții. FC Argeș putea să dea lovitura pe final de meci și să plece cu un punct de pe „Municipal”, dar Brendon a irosit centrarea lui Njike. S-a terminat, astfel, 1-0 pentru FC Botoșani, care urcă pe locul 3, la 3 puncte de primul loc, ocupat de FCU Craiova. De cealaltă parte, trupa lui Bogdan Argeș Vintilă rămâne fără victorie în campionat din octombrie, iar pericolul retrogradării directe se simte tot mai pronunțat în rândul „alb-violeților”, care o vor întâlni etapa viitoare, în Trivale, pe Chindia Târgoviște. În schimb, echipa noastră se va deplasa pentru următoarea rundă la Arad, în duelul contra UTA-ei.

FC BOTOȘANI 1-0 FC ARGEȘ

A marcat: Mailat (63)

FC BOTOȘANI: Ducan – Petro, Mutombo (Șeroni 8), Pius, Țigănașu – Ivanov, Florescu (Camara 56), Dican (C) – Dragu (Sadiku 76), Tallo (Roman II 56), Mailat (Cioiu 76)

Rezerve neutilizate: Pap, Patache, Burlacu, Pinson

Antrenor: Flavius Stoican

FC ARGEȘ: Micle – Tofan (C), Turda, Dobrosavlevici (Jobello 78), Estevam, Rizzi – Jakolis (Koubemba 66), Njike, Biai – Calcan (Bertrand 77), Garita

Rezerve neutilizate: Micu, Moisie, Meza, Crețu, Hanne, Șerban

Antrenor: Bogdan Vintilă

Cartonașe galbene: Dican (72), Roman II (86)

Arbitru: Viorel Flueran

Leave a comment