FC Botoșani și-a consolidat locul 2 în SuperLigă după ce a câștigat la pas, scor 2-0 (1-0), duelul susținut la Clinceni cu Metaloglobus București.
Golurile partidei disputate în cadrul rundei a XI-a a SuperLigii au fost marcate de Zoran Mitrov (min.27) și George Cîmpanu (min. 64).
Partida de la Clinceni a fost una fără istoric, jucătorii noștri dominând „da capo al fine” ostilitățile din teren, fiind net superiori la toate capitolele trupei pregătite de Mihai Teja, tehnician care în trecut a pregătit FC Botoșani.
„Prima repriză am avut-o la discreție, nu am marcat și apoi puteam pătimi după aceea. E bine că în a doua repriză a venit acel gol, ne-a descătușat și eliminarea. Totul a fost mult mai bine. Victoria băieților, merită toate felicitările. Nu am primit gol, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Nu pot să spun că îmi era frică, dar după ce bați FCSB puteai veni puțin pe vârfuri. Îmi era puțină teamă de jocul de azi. Băieții au fost montați și am reușit să câștigăm. Atunci când ești favorit trebuie să fii atent. E meritul tuturor, toți au avut o contribuție. De la conducere, la staff pentru că toată săptămâna am muncit, am vrut să fie responsabili, iar jucătorii sunt exponenții. Degeaba noi le zicem ce să facă dacă ei după aceea pe teren nu dau tot ce au mai bun. Astfel de meciuri pot fi periculoase”, a declarat Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoșani.
Prin succesul de la Clinceni, SM7& co au reușit să ajungă la 8 meciuri oficiale fără eșec în meciurile oficiale, dintre care unul în Cupa României și 7 în SuperLigă (n.r. 5 victorii și 2 remize).
Cu 22 de puncte și un golaveraj de 22-10, FC Botoșani și-a consolidat locul 2 în SuperLigă, fiind la două lungimi de liderul Universitatea Craiova.
Următorul meci al formației pregătite de Leo Grozavu va avea loc luni, 6 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Municipal”, împotriva formației UTA, duelul urmând a se disputa în epilogul rundei a XII-a din SuperLigă.